Acasă Extern Proteste în Italia, pentru că certificatul verde a devenit obligatori

Proteste în Italia, pentru că certificatul verde a devenit obligatori

0

Mii de oameni au ieșit pe străzi, în Italia, nemulțumiți că certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații, de la stat și din privat.

Cei care nu se conformează riscă amenzi și chiar neplata salariului. Regula a intrat în vigoare vineri, în condițiile în care peste 80% dintre italienii cu vârste peste 12 ani sunt vaccinați, transmite SafeNews.md cu referire la Protv.ro.

Până de curând, vaccinarea era obligatorie în Italia doar pentru pentru personalul medical și cel didactic. De vineri însă, trebuie să se supună acestei reguli toți salariații din peninsulă.

“Vreau să fiu liber să fac ce vreau şi categoric nu vreau să mă injectez cu produse chimice care nu ştiu de unde provin şi, mai mult, nu vreau să le primească copiii mei. În niciun caz! Cei care cred în vaccin, să-l facă, nu sunt împotrivă, pot să facă ce vor”, a spus un protestatar.

Pentru a arăta că protestul lor este pașnic, mai multe femei din rândul demonstranților le-au împărțit jandarmilor flori.

“Nu suntem aici pentru a produce violențe și nimic de genul, suntem aici pentru că ne răpesc drepturile și nu mai putem nici măcar să mergem la muncă”, a declarat o femeie.

Lovită dur de pandemie anul trecut, Italia a plătit un preţ uriaș: 130.000 de morţi. În decembrie, Guvernul de la Roma a lansat campania de vaccinare, care s-a dovedit un succes. Din cele 3,2 milioane de angajaţi din sectorul public, doar aproximativ 8 la sută n-au primit serul anti-Covid. În sectorul privat, unde lucrează 14 milioane de persoane, procentul urcă la 15%.

Manifestanţii care au împânzit, vineri, străzile Romei au ameninţat cu greva pentru a scăpa de sancţiunile prevăzute de noua lege.

Iar mulți nevaccinați spun că sunt dispuși să achite 15 euro pentru un test, de trei ori pe săptămână, după ce în cazul lor a fost eliminată plata din fonduri publice.

O măsură similară a intrat vineri în vigoare și în Franța. Oficialii din Hexagon au anunțat că testele COVID nu mai sunt gratuite pentru cei nevaccinați. Pentru un test PCR, francezii vor fi nevoiți să scoată din buzunar în jur de 40 de euro. Iar în Germania s-a pus capăt gratuității la începutul săptămânii.

“Nu-mi permit. Nu este un preț foarte mare, dar oricum, probabil voi merge mai rar la restaurante și voi avea grijă să fac economii. Sunt nevoit să plătesc pentru teste cel puțin o dată pe săptămână”, a spus un bărbat.

Jean-Marc Selve, farmacist: “Suntem la o răscruce, iar oamenii care nu sunt vaccinați s-ar putea să înțeleagă în sfârșit de ce este necesar. De obicei, taxarea populației convinge”.

Din martie anul trecut, în Franţa s-au făcut aproximativ 150 de milioane de teste. Iar aici certificatul verde este obligatoriu pentru accesul în cinematografe, restaurante, la competiţii sportive, dar și pentru călătoriile cu avionul sau trenul pe distanţe lungi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.