Acasă Social Proteste cu tractoare în țară: Sfaturile poliției pentru participanți

Proteste cu tractoare în țară: Sfaturile poliției pentru participanți

0

În contextul în care agricultorii au anunțat pentru astăzi, 11 august, proteste în mai multe localități din țară, Poliția informează că va asigura ordinea publică, circulația rutieră, precum și va monitoriza regulile de prevenire a infectării cu virusul COVID-19.

Mai mult decât atât, oamenii legii solicită atât participanților la proteste, cât şi tuturor cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea și indicaţiile forţelor de ordine pentru ca acțiunile să se desfăşoare în condiţii optime. 

La fel, ținând cont că suntem în plină pandemie de coronavirus, participanții sunt rugați să păstreze distanţa socială și să fie echipați corespunzător cu măşti.

De asemenea, participanții sunt obligați să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorilor; să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni și să părăsească întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de poliţie.

Totodată, în timpul întrunirii să nu deţină arme, obiecte explozive sau orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.

știri.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.