Acasă Politic Promo-LEX: Circulara emisă de CEC trezește multe semne de întrebare și suspiciuni

Promo-LEX: Circulara emisă de CEC trezește multe semne de întrebare și suspiciuni

0

Circulara emisă de către Comisia Electorală Centrală cu privire la finanțarea campaniei electorale trezește mai multe semne de întrebare și suspiciuni. O spune șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor prezidențiale, Pavel Postica. Potrivit expertului, în condițiile în care, pe parcursul mai multor exerciții electorale, CEC a avut abordări diferite pe aceleași chestiuni și mai ales pentru că nu este autoritatea care are competența de interpretare a prevederilor legale, circulara trebuie abrogată, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Pavel Postica a menționat că doar Parlamentul poate să interpreteze legislația. Respectiv, aspectele descrise de Comisie în circulară depășesc cu mult atribuțiile instituției. Expertul a făcut referire și la prevederile Codului Electoral, care stipulează exact că partidele politice pot susține financiar candidații pe care i-au desemnat la alegeri, inclusiv la alegeri prezidențiale, în limita resurselor pe care le dețin în contul curent al partidului la data începerii campaniei electorale. 

„La fel trebuie să subliniem foarte exact că CEC a avut o interpretare continuă la același subiect pe parcursul tuturor campaniilor electorale care au fost organizate din momentul anului 2014. Respectiv, în anul 2014, cel puțin două partide politice au depășit acel plafon stabilit pentru persoanele juridice și au donat resurse financiare mai mari decât plafoanele stabilite pentru persoanele juridice. Și acest lucru a fost acceptat de CEC”, explică Pavel Postica.


Potrivit expertului, la alegerile din 2015 – șapte partide politice au depășit plafonul stabilit pentru persoanele juridice și acest lucru, la fel, a fost acceptat de CEC. În 2016 – patru partide politice, în 2018 – două partide politice, în 2019 – două partide politice au depășit plafonul donațiilor, care în mod obișnuit este rezervat pentru persoanele juridice. La alegerile locale din 2019 – un partid politic a depășit plafonul pentru aceste donații.

 „După cum vedem, timp de mulți ani de zile, poziția Comisiei Electorale Centrale a fost una și acum, în plină perioadă electorală, regulile de joc, par să fie schimbate de către CEC”, a declarat șeful misiunii de observare.


Comisia Electorală Centrală a emis pentru partidele politice o circulară cu privire la finanțarea campaniei electorale, menționând că aceasta aduce claritate unor norme cuprinse în legislația electorală pe marginea acestui subiect.

Lidera PAS, Maia Sandu, a cerut anularea circularei, remarcând că acest document este „o nouă fraudă pusă la cale de Igor Dodon și Maxim Lebedinschi, prin care să se interzică partidelor să finanțeze campania candidaților în aceste alegeri”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.