Un bărbat din Hîncești a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din Cahul, fiind bănuit că a pretins bani în schimbul promisiunii de a „aranja” obținerea unui permis de conducere. Perchezițiile au scos la iveală probe importante într-un caz ce scoate la lumină rețelele informale din spatele examenelor auto.
Trafic de influență și promisiuni înșelătoare – acestea sunt acuzațiile care planează asupra unui bărbat din Hîncești, reținut recent de către ofițerii CNA și procurorii municipiului Cahul. Bărbatul este suspectat că ar fi pretins 1000 de euro de la o persoană, promițând că îi va facilita obținerea permisului de conducere de categoria B.
Potrivit denunțătorului, suspectul ar fi susținut că are relații influente în cadrul Secției Înmatriculare Vehicule și Documentare a Conducătorilor Auto Hîncești și că poate interveni în favoarea acestuia la probele teoretice și practice. Cu toate acestea, după încasarea sumei, promisiunea nu a fost onorată.
Pentru a aduna probe, autoritățile au descins cu percheziții atât la domiciliul suspectului, cât și în automobilul acestuia. Anchetatorii au ridicat mai multe obiecte și documente relevante, care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă să fie pus sub învinuire pentru trafic de influență – o infracțiune care, potrivit legii, poate atrage pedepse aspre, inclusiv cu închisoarea.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.