Procurorul Victor Furtună, cel care instrumentează dosarul împotriva actualului procuror general suspedat, Alexandr Stoianoglo a depus o sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) invocând faptul că ar fi fost intimidat de către procurorul șef-interimar al Procuraturii Anticorupție, Adrian Bordianu.
Mai exact, potrivit lui Victor Furtună, în jurul orelor 14:00 a zilei de miercuri, ar fi fost invitat la șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Adrian Bordianu, care i-a prezentat o cerere de recuzare, depusă de către Vasile Gafton, avocatul lui Alexandr Stoianoglo. Ulterior, Bordianu i-ar fi solicitat explicații pe acest caz și un raport pe activitate.
Drept motivare a sesizării depuse la CSP, Furtună ar fi menționat faptul că:
Drept rezultat, sesizarea a fost expediată către Procuratura Generală, după ce membrii CSP au constatat că nu dispun de competențe pe acest caz.
Procurorul anticorupție, Victor Furtună este procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, pentru a cerceta pretinsele acțiuni ilegale comise de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.
De precizat că acesta a dispus pornirea urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo și suspendarea acestuia din funcție. Astfel procurorul general suspendat este vizat într-o cauză penală pe 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, corupere pasivă şi oferirea de declaraţii false în faţa organelor competente.
Ulterior, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind plasat în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de poliție al municipiului Chișinău. Acesta fiind escortat, în seara zilei de marți, 5 octombrie, din sediul Procuraturii Generale, de către mascații de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS),
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.