Procuratura Anticorupție anunță că a dispus neînceperea urmăririi penale în cadrul procesului penal pornit pe denunțurile lui Andrei Năstase și Iurie Reniță prin care cereau investigarea circumstanțelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM o pungă, în care se prezuma că ar fi fost bani. Motivul acestei decizii este că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni.
Procurorii spun că în cadrul procesului penal nu a fost posibil de stabilit conținutul sacoșei, precum și subiectul ce a realizat înregistrarea, fapt determinant pentru urmărirea penală și înaintarea vreunei acuzații penale. În context, adevărul judiciar a fost stabilit reieșind din minimul de posibilități de administrare a probelor de care a dispus Procuratura, respectiv, soluția s-a bazat pe probele legal administrate, la moment, fiind epuizate posibilitățile de a administra alte probe.
Astfel, ca urmare a analizei circumstanțelor faptice și aprecierii, în baza raționamentelor de ordin juridic, a probelor administrate, respectivul proces penal a fost clasat.
Despre hotărârea adoptată, Procuratura Anticorupție a înștiințat autorii denunțurilor, fiindu-le explicat modul şi termenul de contestare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale.
În cazul în care, eventual, pe viitor, Procuraturii îi vor fi prezentate anumite informații sau probe relevante ce ar afecta temeinicia soluției adoptate, hotărârea de neîncepere a urmăririi penale poate fi revăzută și, după caz, procesul penal poate fi reluat.
Amintim că, în baza celor două denunțuri, procurorii au inițiat un proces penal, în cadrul căruia, după cum am anunțat anterior, au fost examinate inclusiv secvențele prezentate pe 5 iunie 2020 de deputații Iurie Reniță și Lilian Carp cu privire la acțiunile pretins ilegale ale Președintelui Republicii Moldova, dar și scrisoarea anonimă cu așa-zisele ”chitanțe” pentru bani.
De notat că, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, în cadrul acestui proces penal, ambii denunțători au fost audiați, iar autorul anonim al pretinselor ”chitanțe” nu a răspuns citației de a se prezenta cu detaliile promise în presă. Nu și-au găsit confirmarea nici alegațiile deputatului Lilian Carp, potrivit căruia, Procuratura Anticorupție ar fi deținut de mai mult timp un stick cu înregistrări video, care au constituit obiectului de investigație a prezentului proces penal.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.