Acasă Justiţie Procuratura nu va cere repetat Parlamentului să ridice imunitatea lui Șor, Jardan...

Procuratura nu va cere repetat Parlamentului să ridice imunitatea lui Șor, Jardan și Ulanov

0

Odată fiind obținută încuviințarea Parlamentului pentru reținerea și trimiterea în judecată a deputaților Ilan Șor, Petru Jardan și Denis Ulanov, în cadrul actualului legislativ, nu este necesară adresarea repetată către Parlament pentru obținerea unui nou consimțământ de ridicare a imunității acestor parlamentari, în cadrul noului Legislativ ales. Despre aceasta precizează Procuratura Generală într-un comunicat remis presei.

Totodată, Procuratura Generală menționează că imunitatea parlamentară în cadrul procedurilor penale vizează reținerea, arestarea, percheziționarea și trimiterea în judecată a cauzei penale – acțiuni ce trebuie să fie precedate de încuviințarea Parlamentului.

De asemenea PG explică:

„1. În speța deputatului Petru Jardan – urmărirea penală a fost finalizată și dosarul deferit justiției la data de 21 iunie curent.

2. În speța deputatului Denis Ulanov – urmărirea penală a fost finalizată, în prezent, partea apărării făcând cunoștință cu materialele cauzei penale, conform unui grafic prestabilit, dosarul fiind planificat spre expediere în judecată la începutul lunii august curent.

Conform art.69 din Constituția Republicii Moldova, calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, respectiv, acordul eliberat anterior de Parlament privind trimiterea în judecată a dosarelor de învinuire a deputaților Jardan și Ulanov rămâne valabil minimum până la întrunirea legală a noului Parlament.

3. Cu referire la speța Ilan Șor reiterăm că, în privința lui există cauze penale pendinte atât la etapa de urmărire penală, cât și la etapa judecării (care nu pot fi finalizate din motivul eschivării numitului).

Totodată, reieșind din complexitatea și rezonanța acestui subiect, lipsa unui precedent judiciar, pentru a se evita interpretarea și aplicarea normelor legale în detrimentul bunei desfășurări a actului de justiție, precum și pentru a unifica practica pe viitor, Procuratura va interveni către noul Legislativ cu solicitarea de a interpreta Legea în acest sens și, în funcție de poziția Parlamentului, va decide asupra necesității intervenirii repetate cu solicitarea de ridicare a imunității de deputat”, precizează PG.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.