Acasă Comunicate de presă Procuratura Generală sesizează Inspecția Procurorilor privind abaterile unui procuror

Procuratura Generală sesizează Inspecția Procurorilor privind abaterile unui procuror

0

Procuratura Generală informează că a sesizat Inspecția Procurorilor în legătură cu deficiențe constatate în procesul de monitorizare a activității judiciare, care ar putea constitui abateri disciplinare în acțiunile unui procuror.

Sesizarea vizează faptul că o sentință prin care un inculpat a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate, fără a-i fi aplicată pedeapsa complementară obligatorie de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport, nu a fost inclusă în evidența sentințelor pronunțate și nu a fost contestată de către acuzatorul de stat. Această omisiune a împiedicat intervenția mecanismelor de control interne pentru a verifica legalitatea soluției adoptate și, dacă era cazul, pentru a dispune contestarea acesteia.

Procuratura Generală subliniază că neanularea dreptului de a conduce mijloace de transport în acest caz este considerată neîntemeiată. Potrivit legislației și jurisprudenței în vigoare, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea vinovăției și căința sinceră nu constituie circumstanțe excepționale în sensul art.79 din Codul penal, care să justifice înlăturarea pedepsei complementare. Anularea dreptului de a conduce este o măsură legală obligatorie pentru asemenea infracțiuni și are un rol esențial în protejarea siguranței rutiere.

Procurorul responsabil de această omisiune va face obiectul unei examinări disciplinare de către Inspecția Procurorilor, care va stabili eventualele abateri și va propune măsurile necesare, conform legislației aplicabile

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.