După ce Veaceslav Platon a declarat că a aavut rolul de consultant al procurorilor, în dosarul furtului miliardului, Procuratura Generală înceacă să își ”curățe” imaginea creată te controversatul om de afaceri. Prin urmare, instituția a publicat un comunicat de presă prin care neagă faptul că Platon ar cunoaște evoluțiile anchetei.
Comunicatul Procuraturii Generale:
”Ca urmare a declarațiilor făcute de către cetățeanul Platon Veaceslav în cadrul unei emisiuni TV prin care s-a pronunțat pe marginea dosarului privind frauda bancară, lăsând să se înțeleagă că este la curent cu evoluțiile anchetei, care, potrivit acestuia, ar fi deja finalizată, instituția declară următoarele:
Procuratura Generală se delimitează de declarațiile cetățeanului Platon și reamintește că instituția nu necesită intermediari pentru a informa publicul despre acțiunile pe care le întreprinde sau urmează a le înfăptui.
Procuratura va informa de sine stătător societatea despre propria activitate și evoluțiile investigațiilor pe dosarele pe care le are în gestiune.„
SafeNews.md amintește că, marți, 24 noiembrie, în cadrul unei emisiuni de la TV8 Veaceslav Platron a declarat că „dosarul furtul miliardului este practic finalizat, iar procurorii cunosc în totalitate schema în baza căreia banii erau puși în circulație”.
Întrebat de ce în ultima perioadă nu a venit cu informații suplimentare cu privire la acest caz, Veaceslav Platon a spus că: „Sunt oameni care mi-au recomandat să-mi cunosc locul. Este vorba despre oameni din Procuratura Generală. Noi am lucrat fără ca să anunțăm ceva în public”.
VEZI MAI MULTE DETALII: Veaceslav Platon despre zvonurile că s-ar comporta ca un stăpân la Procuratură: ”Să deschizi ușa cu piciorul în Procuratură e foarte periculos, ai putea să nu mai ieși”
Menționăm că procurorul șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari a declarat pentru SafeNews.md că Procuratura Generală se compromite prin declarațiile făcute de Platon, iar alegațiile acestuia vor permite persoanelor acuzate, să afirme că actuala Procuratură este părtinitoare și actionează în favoarea lui Platon.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.