Acasă Justiţie Procuratura Generală anunță că procurorii vor examina în regim prioritar, posibilele încălcări...

Procuratura Generală anunță că procurorii vor examina în regim prioritar, posibilele încălcări la votare. Procuror: ”Am aflat astăzi din presă”

0

În ziua alegerilor prezidențiale, procurorii teritoriali și cei specializați vor examina în regim prioritar și în termen cât mai restrâns, încălcările electorale, informează Procuratura Generală (PG). O directivă în acest sens a fost semnată de Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, care le cere procurorilor teritoriali și celor specializați să sistematizeze toate sesizările despre încălcările legislației electorale din timpul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie 2020, precum și soluțiile adoptate, inclusiv de către Poliție. Chiar și așa unii procurori susțin că despre această circulară au auzit decât din presă, iar alții declară că este vorba doar de o mimare a justiției.

Documentul mai prevede informarea neîntârziată a Procuraturii Generale despre orice faptă penală sesizată sau examinată, precum și despre soluția adoptată în consecință.

Acest lucru va permite, potrivit PG, de a stabili dacă ilegalitățile au putut influența rezultatele scrutinului, deoarece soluțiile urmăririi penale pot fi luate în calcul de Curtea Constituțională la validarea alegerilor.

Portalul SafeNews.md a contactat câțiva procurori pentru a afla când au primit aceste circulare. Deși au răspuns, aceștia au rugat să nu le fie făcută publică identitatea.

De fiecare dată când sunt organizate alegeri, se trimit astfel de circulare cu astpect organizatoric și de responsabilizare. Nu-i nimic ieșit din comun, a declarat pentru SafeNews.md un procuror din cadrul unei procuraturi raionale.

Unii procurori din cadrul Procraturii municipale, susțin că despre această directivă au aflat din presă.

Nouă nu ne-au adus-o la cunoștință. Am aflat astăzi din presă, a declarat un procuror care a solicitat păstrarea anonimatului.

Unele surse SafeNews.md susțin că această directivă emisă de către procurorul general nu reprezintă decât o promovare ieftină a imaginii instituției.

De această părere este și procurorul suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari:

Procurorul general din nou își lustuiește propria imagine. Astfel de circulare au fost elaborate și expediate procurorilor teritoriali și specializați cu cîteva zile înaintea alegerilor. Nu este nimic nou. Or, ținând cont de ziua expedierii acestei circulare, unii din procurori pot să nu cunoastă conținutul acestor indicații. Se pare că în lipsa unei activități ai Procuraturii Generale, încearcă să mimeze utilitatea. Iar dacă ar fi să suprapunem circularele anterioare, cu cea despre care anunță acum Procuratura Generală, ați putea fi uimiți de asemănări, a declarat Viorel Morari, pentru SafeNews.md.

Potrivit legislației, Procuratura este obligată să asigure examinarea, la sesizare sau din oficiu, a încălcărilor legislației electorale, precum împiedicarea exercitării libere a dreptului de vot sau a activității organelor electorale, coruperea alegătorilor sau falsificarea rezultatelor votării.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.