Acasă Extern „Procesul secolului” în Portugalia: Fostul premier Jose Socrates dă socoteală pentru averea...

„Procesul secolului” în Portugalia: Fostul premier Jose Socrates dă socoteală pentru averea strânsă în timpul mandatului, după mai bine de 10 ani de tergiversări

0

Fostul prim-ministru portughez José Socrates este judecat începând de joi într-un proces în care este acuzat de corupție, spălare de bani și fraudă fiscală, relatează AFP și Agerpres.

După mai bine de zece ani de la arestarea răsunătoare a fostului lider socialist, presa locală a vorbit despre „o zi istorică” și „procesul secolului”. Audierile se vor întinde pe mai multe luni, în condițiile în care numai acuzarea a convocat în jur de 200 de martori.

Procesul, judecat de Tribunalul Penal Central din Lisabona, urmează după o îndelungată anchetă, urmată de o procedură de instrucție marcată de zeci de recursuri și excepții ridicate de apărarea lui Socrates și a celorlalți suspecți inculpați alături de acesta.

„M-am luptat ani de zile ca să nu existe un proces, pentru că este dreptul meu”, a spus joi Socrates, care și-a declarat întotdeauna nevinovăția.

„Statul este cel care trebuie să dovedească” acuzațiile, a spus el la sosirea la tribunal.

Fostul premier portughez a strâns o avere de peste 30 de milioane de euro în doar câțiva ani

În total, 18 persoane și trei companii ale grupului BTP se află pe banca acuzaților în acest dosar referitor la averea de 34 milioane de euro pe care Socrates ar fi strâns-o începând din 2006, pe când era șef al guvernului, prin intermediul unui prieten din copilărie care, potrivit procurorilor, ar fi acționat ca omul său de paie.

Împreună cu el mai sunt judecați și oameni de afaceri importanți, precum fostul șef al băncii Espirito Santo, intrată în faliment după descoperirea unor nereguli contabile, și doi foști responsabili ai Portugal Telecom, companie achiziționată între timp de grupul Altice.

Potrivit Ministerului Public, Socrates ar fi primit bani de la grupurile Espirito Santo, BTP Lena și de la acționarii unui complex turistic.

Socrates, inginer de profesie, a ajuns la putere în 2005 și a condus Portugalia până în 2011, când a fost nevoit să facă apel la UE și la FMI pentru a evita falimentul statului, lovit atunci în plin de criza datoriilor din zona euro.

Înainte de a pierde alegerile în 2011, Socrates a negociat un împrumut de 78 miliarde de euro însoțit de un program sever de austeritate bugetară.

După ce a fost arestat în noiembrie 2014, fostul premier a petrecut zece luni în detenție provizorie și o lună în arest la domiciliu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.