Procurorul general, Ion Munteanu, a depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită controlul constituționalității mai multor prevederi legale care se referă la procedura de numire a procurorului-șef al UTA Găgăuzia.
Mai exact, procurorul general consideră că abilitarea Adunării Populare a Găgăuziei cu atribuția de a propune Consiliului Superior al Procurorilor candidatul la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia este în disonanță cu prevederile imperative din Constituție, scrie IPN.
În sesizare se menționează că disonanța se manifestă prin atribuirea dreptului de a propune numirea procurorului teritorial exclusiv pentru UTA Găgăuzia prin autoritatea reprezentativă. În opinia autorului, acest fapt presupune un tratament diferit din punct de vedere administrativ, față de alte administrații locale, iar din punct de vedere etnic – față de alte etnicii conlocuitoare din Republica Moldova
Potrivit legislației, candidatul la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia este selectat de Adunarea Populară a Găgăuziei în baza condițiilor și criteriilor stabilite lege. Candidatul se selectează în urma unui concurs public organizat și desfășurat în conformitate cu procedura stabilită de legea locală adoptată de Adunare. Ulterior, Adunarea Populară propune candidatura selectată Consiliului Superior al Procurorilor pentru verificare. Dacă se constată respectarea cerințelor, CSP propune procurorului general numirea în funcție.
Prevederile din Constituție stipulează că Procuratura este o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești astfel, atât puterea legislativă, cât și puterea executivă nu participă la numirea procurorilor în funcție, această atribuție fiind realizată exclusiv de procurorul general la propunerea CSP.
Astfel, procurorul general consideră că abilitarea Adunării Populare al UTA Găgăuzia, care este o autoritate reprezentativă a cărei activitate trebuie să fie abordată și în strânsă legătură cu rolul său politic, cu atribuția de a propune CSP candidatul la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia, este în disonanță cu prevederile imperative din Constituție.
„Or reieșind din criticile de neconstituționalitate expuse, considerăm că, normele contestate și care fac obiectul sesizării nu asigură respectarea principiului autonomiei și independenței Procuraturii și a procurorilor, principiul separației puterii în stat, garanție a statului de drept statuat de art. 1, alineat 3 din legea fundamentală”, se menționează în sesizarea depusă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.