Liderul PRO MOLDOVA. Andrian Candu și-a făcut totalul activității mandatului actual, calificând Parlamentul de legislatura a X-a drept cel mai neinspirat și mai egoist din câte au fost vreodată. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui, acest Parlament mai mult s-a ocupat de alegeri și curățenii, iar în aceste condiții PRO s-a concentrat, din opoziție, pe amortizarea incompetenței și amatorismului care ne-a pricopsit cu patru guverne în nici doi ani, precum și o situație fantasmagorică de guvern interimar care are deja un mandat mai lung decât anumite Executive cu împuterniciri depline, perindate din 2019 încoace.
De la înființare în anul 2020, PRO a înaintat 55 de proiecte, fiecare al treilea fiind aprobat, chiar dacă grupul nu a fost în nicio alianță, coaliție sau majoritate parlamentară pe durata mandatului.
Grupul PRO MOLDOVA a fost reprezentat în Biroul Permanent doar în ultimele luni, nu a fost pe parcursul la aproape tot mandatul în comisii care să aibă tangențe cu profilul profesional al deputaților.
Cu toate acestea, PRO a reușit să blocheze inițiative nocive ale majorităților la Curtea Constituțională și să fie alături de oameni cu inițiative și să rămână o forță vizibilă și o voce puternică a oamenilor de treabă în Parlament.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.