Prim-ministrul interimar al României, Cătălin Predoiu şi-a preluat mandatul, marţi, la Palatul Victoria, el afirmând că România este şi trebuie să rămână o democraţie rezilientă, o ţară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice. Miercuri, de la ora 09.00, el va avea discuții cu miniștrii cabinetului.
Prim-ministrul interimar Marian-Cătălin Predoiu şi-a preluat mandatul, la Palatul Victoria, conform Decretului prezidenţial numărul 623, publicat în Monitorul Oficial, anunţă Executivul, potrivit News.ro.
„Guvernul României îşi va continua activitatea în condiţiile de interimat, aşa cum sunt stabilite de Constituţie şi de legi. Continuitatea şi coerenţa guvernamentală sunt importante pentru bunul mers al treburilor publice, dar şi pentru predictibilitatea şi echilibrul circuitelor economice private, pentru pieţele financiare, pentru interesele tuturor companiilor româneşti, ale societăţii civile, ale tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla”, a spus Predoiu.
El arată că acest mandat interimar se desfăşoară într-un context electoral important pentru toţi cetăţenii români.
„Instituţiile executive care au atribuţii în organizarea procesului electoral îşi vor îndeplini atribuţiile şi competenţele cu echidistanţă, transparenţă şi legalitate deplină, astfel încât cetăţenii români să îşi exercite votul liber şi în siguranţă publică, aşa cum s-a întâmplat şi la primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurat în urmă cu câteva zile. Deşi este vorba doar de un mandat interimar, Guvernul va rămâne un interlocutor deschis dialogului pentru partenerii sociali, investitori, partenerii externi ai României. România este şi trebuie să rămână o democraţie rezilientă, o ţară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice”, a mai afirmat Cătălin Predoiu, prim-ministrul interimar.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.