Acasă Economic Primul beneficiar al programului FACEM Investiții BGK, Ministerul Economiei a acordat suma...

Primul beneficiar al programului FACEM Investiții BGK, Ministerul Economiei a acordat suma de 548 mii lei

50
0
Human hand stacking coins over a black background with hexagonal golden shapes. Concept of investment management and portfolio diversification. Composite image between a hand photography and a 3D back

Primul beneficiar al programului este un antreprenor din Congaz, cu aproape 40 de angajați, care oferă servicii de catering și organizare de evenimente. Finanțarea, pe care a accesat-o, va fi utilizată instalarea unui sistem fotovoltaic cu invertor trifazat de 40 kW și 109 panouri solare cu o capacitate totală de 59,95 kW, menite să reducă costurile energetice și să contribuie la independența energetică a afacerii.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță emiterea primei Decizii de finanțare în cadrul programului FACEM Investiții Banca Gospodarstwa Krajowego (BGK) din Polonia, în baza contractului semnat între ODA și BC FinComBank S.A.

Valoarea finanțării acordate este de 548 mii lei, iar valoarea proiectului investițional se ridică la 710 mii lei.

În plus, conform prevederilor produsului de finanțare FACEM Investiții BGK, beneficiarul va avea oportunitatea de a participa la o vizită de studiu internațională, organizată de Solidarity Fund, cu acoperirea integrală a cheltuielilor aferente. Această inițiativă va facilita schimbul de bune practici și dezvoltarea competențelor în domeniul eficienței energetice.

Subliniem că, solicitanții și beneficiarii produsului de finanțare FACEM Investiții BGK beneficiază de un grant sub formă de asistență tehnică, care include mai multe componente esențiale. Aceștia au acces la consultanță directă pentru formarea competențelor antreprenoriale, prin intermediul a 10 training-uri tematice dedicate ÎMM-urilor.

Amintim că, Banca Gospodarstwa Krajowego (BGK) și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova au semnat un acord de împrumut în valoare de 5 milioane euro, destinat sprijinirii microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova în realizarea proiectelor de eficiență energetică.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.