Domnica Manole a venit cu o primă declarație după ce a fost realeasă în funcția de președinte al Curții Constituționale.
Ea a ținut să mulțumească pentru încrederea acordată și a reiterat că CCM are menirea să garanteze funcționalitatea puterilor statului și respectarea drepturilor și libertăților omului în concordanță cu prevederile Constituției, transmite SafeNews.md cu referire la Deschide.md.
„Vreau să subliniez, în mod special, că principiile mele profesionale rămân aceleași. Voi continua eforturile pentru consolidarea independenței Curții Constituționale, pentru creșterea calității actelor jurisdicționale emise de Curte, examinarea cauzelor în strictă conformitate cu prevederile Constituției, cu jurisprudența CtEDO, a altor instituții judiciare ale Uniunii Europene și în spiritul democrației și al statului de drept. De asemenea, împreună cu colegii vom continua să asigurăm principiul transparenței în activitatea Curții”, a mai declarat Manole.
Potrivit ei, nerespectarea principiilor enumerate mai sus duce la pierderea legitimității curților constituționale, fiind afectată inclusiv imaginea lor de gardieni efectivi ai drepturilor fundamentale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.