Prim-ministrul Dorin Recean anunță progrese majore în domeniul energetic și obiective ambițioase pentru viitor. Șeful Executivului afirmă că Republica Moldova a obținut independența energetică, iar până în 2050 își propune ca peste 80% din energia electrică să fie produsă local, din surse regenerabile.
Printre realizările obținute în ultimii ani, premierul a menționat punerea în funcțiune a gazoductului Iași–Ungheni–Chișinău, achiziția de gaze de pe piața europeană și creșterea de zece ori a capacităților din regenerabile.
Potrivit premierului, în luna aprilie, 36% din consumul de energie electrică a fost acoperit din surse verzi locale, iar în anumite intervale acoperirea a fost integrală.
De asemenea, peste 35.000 de familii au beneficiat de EcoVoucher pentru achiziția de electrocasnice eficiente energetic, iar statul a oferit compensații de circa 10 miliarde de lei în fiecare iarnă pentru a sprijini gospodăriile.
Premierul a amintit și de finalizarea până la sfârșitul anului a Liniei Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău, precum și de lansarea Fondului de Eficiență Energetică în sectorul rezidențial.
În ceea ce privește planurile de viitor, Dorin Recean a subliniat reducerea facturilor prin renovări și eficientizare energetică, dezvoltarea producției de energie electrică locală, modernizarea sistemului de alimentare cu energie termică, electrificarea trenurilor și extinderea infrastructurii pentru mașini electrice.
Totodată, Guvernul promite protecție suplimentară pentru categoriile vulnerabile, prin compensații țintite și contoare inteligente.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.