Acasă Politic Președinția despre acuzațiile lui Usatîi în adresa lui Igor Dodon: „Se victimizează”

Președinția despre acuzațiile lui Usatîi în adresa lui Igor Dodon: „Se victimizează”

0

Liderul formațiunii „Partidul Nostru” Renato Usatîi „se autovictimizează”, iar acuzațiile sale în adresa lui Igor Dodon ar avea legătură cu campania electorală. De această părere sunt reprezentanții administrației prezidențiale. Reacția vine după ce, într-o conferință de presă din 11 septembrie, Usatîi a declarat că reprezentanți ai structurilor de forță din Rusia, la comanda lui Dodon, i-au introdus abuziv numele în baza de căutare internațională.

„Domnul Usatîi se autovictimizează înainte de alegeri. Să-și rezolve problemele cu justiția și să nu caute nod în papură”, a declarat șefa serviciului de presă al președinției Carmena Sterpu, pentru NewsMaker.

În ajun, primarul municipiului Bălți l-a acuzat pe președintele țării că a utilizat structurile de forță din Rusia în scopuri politice. Potrivit acestuia, reprezentanți ai structurilor de forță din Rusia, fără acordul Biroului Central al Interpol din Lyon și a secretariatului general, au introdus în baza de date un ordin de arestare pe numele lui Usatîi.

Igor Dodon, cât și Renato Usatîi au anunțat că vor candida pentru funcția de președinte a țării. Alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare pe 1 noiembrie. În total, în cursa electorală ar putea participa 13 candidați.

newsmaker.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.