Președintele raionului Dubăsari, socialistul Grigore Filipov, a fost astăzi la un pas să-și piardă fotoliul. Dintre cei 27 de consilieri raionali, 17 i-au acordat vot de neîncredere. Nu a ajuns un singur vot.
Consilierii raionali din opoziție l-au acuzat pe Filipov de mai multe ilegalități, iar picătura care a umplut paharul, potrivit lor, a fost atunci când nu a întreprins nicio măsură menită să mențină integritatea teritorială a Republicii Moldova în mod special a localităților Roghi, Vasilevca și Corjova.
După ce Filipov și-a prezentat raportul de activitate, consilierii au propus să-i acorde vot de neîncredere, dar le-a lipsit un vot. Opoziția a mizat și pe votul candidatului independent Valeriu Driga, dar acesta s-a răzgândit între timp, deși anterior ar fi spus că va susține demiterea lui Grigore Filipov.
Precizăm că anterior, Grigore Filipov a fost filmat în timp ce organiza aducerea transnistrenilor la secțiile de votare din Criuleni și le oferea câte 400 de lei pentru ca aceștia să voteze pe Igor Dodon și PSRM, la alegerile parlamentare din 2019.
Grigore Filipov este membru al PSRM și este tatăl finului de cununie al lui Igor Dodon. De asemenea, el este tatăl lui Vadim Filipov membru la CEC, desemnat de PSRM.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.