Acasă Justiţie Președintele Curții Constituționale: Evaluarea judecătorilor nu poate fi folosită ca mijloc de...

Președintele Curții Constituționale: Evaluarea judecătorilor nu poate fi folosită ca mijloc de presiune sau de înlăturare arbitrară

0

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a vorbit despre modul în care procedura de vetting este implementată în R. Moldova. Discursul a fost rostit în fața judecătorilor întruniți astăzi la Adunarea Generală.

Demnitara a atenționat că procedura de vetting nu trebuie să fie una de selecție a judecătorilor după bunul plac al cuiva, ci trebuie să fie un examen care să aducă încrederea publică.

„Vettingul nu este doar un instrument de control și un filtru, el este o probă de caracter pentru noi toți și o probă de maturitate pentru statul nostru. Este un exercițiu fără precedent, prin intermediul căruia se face o radiografie a sistemului și a comportamentului nostru profesional.  Etse un test de maturitate instituțională și personală. Și ca orice test, el nu este lipsit de erori, provocând nesiguranță, incertitudine, chiar temeri. Dar acest process trebuie să rămână în slujba unui obietiv clar – consolidarea încrederii publicului în independența și onestitatea magistraților.  El nu trebuie transformat într-o vânătoare de greșeli sau în process de umilire, ci trebuie să rămână un proces de clarificare, reconstrucție și căutare de repere”, a declarat Domnica Manole.

Ea mai afirmă, că deși acest process este unul absolut necesar, totuși evaluarea trebuie  să fie echitabilă și proporțională.

 „Nu există justiție autentică în afara garanțiilor constituționale. În acest sens, Curtea Constituțională a menționat în jurisprudența sa că principiul independenței justiției este o condiție esențială a statului de drept. Iar evaluarea judecătorilor nu poate fi folosită ca mijloc de presiune sau de înlăturare arbitrară. Totodată, trebuie să recunoaștem că vettingul, oricât de complex ar fi – nu este un panaceu. Integritatea este vitală, dar nu trebuie confundată cu perfecțiunea. Judecătorii nu sunt infailibili, dar majoritatea sunt onești, dedicați și loiali valorilor statului de drept.

Să nu uităm că în spatele reformei justiției stă un judecător, un destin profesional, uneori o familie întreagă. Reforma trebuie să întărească – nu să distrugă. Reforma vettingului nu poate înlocui o viziune coerentă asupra justiției, iar această viziune trebuie să includă realitatea de pe teren”, a mai declarat Domnica Manole.

În acest sens, președintele Curții Constituționale a adresat un apel către Consiliul Superior al Magistraturii.

Stimați membri ai CSM. Aveți o responsabilitate uriașă! Nu doar de a veghea asupra carierei judecătorilor, ci și de a apăra onoarea acestei profesii. Nu vă limitați la aplicarea strictă a procedurilor, fiți scut – nu filtru! Fiți garanți ai echilibrului între rigoarea reformei și demnitatea profesiei judiciare. Apărați judecătorii care merită să rămână în system și creați spațiu pentru cei, care vor să intre cu conștiința curată.  

Curtea constit pe care am onoarea să o reprezint rămâne fidelă mandatului său de garant al supremației Constituției, dar și apărător al echilibrului între puteri. Iar ca președinte al Curții Constituționale îmi reafirm convingerea că reforma justiției trebuie să motiveze, nu să umilească. Să selecționeze, dar și să protejeze, să purifice dar și să construiască. Reforma trebuie subordonată Constituției”, a subliniat Domnica Manole.

Amintim, că astăzi are loc Adunarea Generală a Judecătorilor din R. Moldova. La Adunare a fost prezentă și președintele R. Moldova, Maia Sandu, fostul președinte al R. Moldova, Nicolae Timofti, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, precum și alți demnitari din domeniul justiției.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.