Preşedintele chinez Xi Jinping a adus laude la adresa cancelarului german Angela Merkel, care va părăsi puterea, și a numit-o „prietenă veche” a Chinei, conform televiziunii publice. Declaraţia a fost făcută de la Beijing în cadrul unei discuţii video cu şefa guvernului german. Este o formă de discuţie privilegiată de Xi Jinping, care nu şi-a mai părăsit ţara de la începutul pandemiei, din motive de securitate.
Discuţia survine într-un moment în care Uniunea Europeană pledează pentru o mai mare independenţă faţă de SUA, dar şi pentru o mai mare neîncredere faţă de China, pe fondul unor diferende care persistă, pe subiecte precum comerţul, Taiwanul sau drepturile omului.
Aflată la putere de la sfârşitul lui 2005, Angela Merkel a acţionat întotdeauna pentru o apropiere de Beijing, ca urmare a rolului diplomatic şi economic de neocolit al gigantului asiatic şi a importanţei pieţei chineze pentru industria germană.
Xi Jinping a salutat de asemenea miercuri „schimburile aprofundate” avute cu cancelarul german de-a lungul anilor, care au permis „dezvoltarea constantă şi solidă a relaţiilor” bilaterale, conform unei relatări a televiziunii chineze CCTV.
„Nu ne vom uita niciodată vechii prieteni. Uşa Chinei va fi întotdeauna deschisă larg pentru dvs.”, a declarat preşedintele chinez, care a afişat un zâmbet larg în cadrul acestei întrevederi desfăşurate prin intermediul unor ecrane uriaşe, scrie Agerpres.
Relaţiile sino-germane au fost în general bune în ultimii 16 ani, spre deosebire de cele dintre Beijing şi alte state europene, care au fost tensionate, aşa cum s-a întâmplat cu Franţa, Marea Britanie, Suedia sau, recent, Lituania.
Potrivit lui Xi Jinping, schimburile reuşite cu Germania „arată că relaţiile între state pot evita jocurile de sumă nulă”, adică situaţii în care câştigurile unei ţări se traduc obligatoriu în pierderi pentru cealaltă.
Referirea este, clar, la SUA, deseori acuzate de diplomaţia chineză că pun pe primul plan interesele lor fără a se gândi la interesele celorlalţi.
Beijingul invocă deseori retragerea din Afganistan sau recenta ruptură a contractului de achiziţie de submarine franceze de către Australia, critici la adresa Washingtonului care găsesc de asemenea un anumit ecou în rândul liderilor ţărilor europene.
„Sper că UE îşi va menţine independenţa” faţă de SUA şi „îşi va conserva cu adevărat interesele”, a mai spus Xi Jinping în discuţia sa cu Angela Merkel.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.