Acasă Extern Preşedintele Alexandr Lukaşenko a remaniat Guvernul şi a numit un nou premier

Preşedintele Alexandr Lukaşenko a remaniat Guvernul şi a numit un nou premier

0

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a decis remanierea guvernului şi a numit un nou premier, a anunţat luni agenţia de presă oficială Belta, citată de dpa, au scris jurnaliştii de la Agerpres. Liderul de la Minsk i-a oferit funcţia de prim-ministru lui Aleksandr Turchin.

„Aşa cum am promis, o nouă generaţie va conduce ţara”, a a declarat Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 70 de ani, după ce a demis mai mulţi miniştri în ultimele zile.

Aflat la putere din 1994, Lukaşenko este cel care hotărăşte direcţia politică a ţării.

Până în prezent, Aleksandr Turchin, în vârstă de 49 de ani, a ocupat funcţia de preşedinte al regiunii Minsk. El a servit şi în guvernul naţional în trecut.

Aleksandr Lukaşenko l-a numit pe premierul în exerciţiu Roman Golovcenko în fruntea Băncii Centrale a ţării, spunând că s-a conformat dorinţei acestuia ca sectorul bancar să aibă un rol mai mare în economia Belarusului.

La alegerile din ianuarie, Lukaşenko a obţinut o majoritate de 86%, conform rezultatelor publicate oficial. În ţară nu a fost permisă prezenţa observatorilor independenţi la alegeri, motiv pentru care Occidentul consideră că este vorba de o dictatură.

După alegerile din 2020, câştigate tot de Aleksandr  Lukaşenko, au urmat luni de proteste, care au fost înnăbuşite cu intevenţia violentă a forţelor de ordine şi s-au soldat cu detenţii în masă.

Aleksandr Lukaşenko este un aliat al Kremlinului şi a oferit ajutor Rusiei în invadarea Ucrainei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.