Chișinăul își sărbătorește astăzi ziua, iar cu această ocazie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de suflet adresat locuitorilor capitalei.
„Chișinăul are sufletul oamenilor care-l locuiesc, care îl iubesc și îi dau viață zi de zi. Ei sunt adevărata sa comoară. Prin ei, orașul crește și se dezvoltă”, a scris șefa statului într-o postare publică.
Președinta a subliniat importanța implicării tuturor în dezvoltarea orașului, exprimându-și speranța că, în viitorul apropiat, Chișinăul va deveni una dintre capitalele Uniunii Europene.
„Să muncim împreună pentru ca, peste doar câțiva ani, Chișinăul să fie una dintre capitalele Uniunii Europene”, a adăugat Maia Sandu.
În încheiere, aceasta a transmis urări călduroase tuturor chișinăuienilor:
„La mulți ani, Chișinău! La mulți ani, dragi chișinăuieni!”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.