Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a transmis un apel către cetățeni privind importanța participării la alegerile parlamentare ordinare din 28 septembrie.
Într-un interviu acordat agenției MOLDPRES, Caraman a subliniat că votul este un instrument esențial în consolidarea democrației și în influențarea directă a viitorului țării.
„Votul este vocea fiecărui cetățean și cheia unei democrații autentice. Alegerile nu sunt despre CEC sau candidați, ci despre alegători – cei care decid direcția în care se dezvoltă comunitatea și țara”, a declarat Angelica Caraman.
Ea a precizat că implicarea civică nu trebuie să se limiteze la ziua alegerilor, ci să se manifeste constant, prin participarea la consultări publice, ședințe ale consiliilor locale și alte forme de exprimare a opiniei.
În această perioadă electorală, CEC desfășoară procesul de înregistrare a concurenților electorali și pregătește organizarea scrutinului. Instituția îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale și să participe activ la vot, contribuind astfel la consolidarea democrației în Republica Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.