Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că o susţine pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru a obţine un nou mandat la alegerile din toamna acestui an, pentru că este singura soluţie ca RM să aibă în continuare un traseu european.
„Sunt două state europene în acest moment în război. Este Ucraina într-un război armat şi Republica Moldova într-un război hibrid. Este cel mai mare atac asupra unui stat independent, tot ceea ce priveşte social media, informaţie, televiziune. Eu, Marcel Ciolacu, o susţin pe doamna preşedinte Maia Sandu, în octombrie, pentru un nou mandat. Este singura soluţie ca Republica Moldova să aibă în continuare un traseu european”, a spus Marcel Ciolacu, scrie jurnal.md.
El a menţionat că primul stat care trebuie să decidă dacă se va face sau nu unirea dintre România şi Republica Moldova este Republica Moldova.
„Aşa se porneşte unirea. Există o relaţie instituţională de respect şi o susţinere din partea statului român, şi nu numai a statului român, şi a Statelor Unite ale Americii, a Germaniei, a Franţei, ca Republica Moldova să depăşească acest moment dificil. Vreau să vă reamintesc că în Republica Moldova trăiesc români. Acest stat este sustenabil datorită implicării statului roman şi a României şi cred că este de datoria noastră, a românilor, de a-i susţine în continuare pe românii noştri din Republica Moldova”, a afirmat premierul României.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.