Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va avea joi o întrevedere oficială cu Prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, aflat într-o vizită în țara noastră.
Discuțiile vor viza aprofundarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Grecia, sprijinul acordat de partea elenă în parcursul european al țării noastre, dezvoltarea dialogului economic și rolul important pe care îl joacă diaspora moldovenească stabilită în Grecia.
După întrevedere, cei doi oficiali vor susține o conferință de presă comună. Evenimentul va avea loc la sediul Președinției Republicii Moldova. Jurnaliștii sunt așteptați începând cu ora 10:25, accesul fiind permis doar în baza acreditărilor de presă emise pentru anul 2025.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.