Petrocub Hâncești a cucerit în premieră Cupa Moldovei la fotbal. În finala disputată pe stadionul Zimbru, echipa antrenată de Lilian Popescu a dispus la seria penalty-urilor de Sfântul Gheorghe Suruceni.
Timpul regulamentar și cele două reprize de prelungiri s-au terminat la egalitate, scor 0-0. La ultima fază a timpului regulamentar, Sfântul Gheorghe a marcat prin Mihail Ghecev, însă golul a fost anulat de arbitrii din Belarus pe motiv de ofsaid.
„Arbitrii din străinătate au stricat sărbătoarea în țara noastră mică”, a declarat antrenorul echipei Sfântul Gheorghe, Serghei Cebotari.
Deținătoarea trofeului a fost decisă la loviturile de departajare. Petrocub a transformat toate cele 5 penalty-uri, iar la Sfântul Gheorghe a ratat Igor Bondarenco. „Îi felicit pe băieții mei. S-au dăruit la maximum”, a spus tehnicianul formației Petrocub, Lilian Popescu.
Partida s-a jucat cu porțile închise, însă suporterii au putu urmări online meciul. Susținătorii celor două echipe au avut posibilitatea să-și încurajeze favoriții prin intermediul aplicației Zoom. În incinta stadionului au fost instalate 5 ecrane mari, pe care suporterii au apărut în imagini în timpul finalei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.