Turul 2 al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, programat la 3 noiembrie, aduce o premieră: cei doi politicieni care se înfruntă, Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, au și cetățenie română. E pentru prima oară când ambii candidați la funcția supremă în statul moldovean au și o a doua cetățenie.
Dacă Maia Sandu nu a făcut nici un secret din faptul că deține cetățenia română încă de acum un deceniu, Stoianoglo – candidatul Partidului Socialiștilor, considerat pro-rus, nu a vorbit public despre acest lucru decât atunci când presa l-a dezvăluit. Conform surselor Ziarului de Gardă, Alexandr Stoianoglo a depus jurământul de credință față de România la Chișinău pe 15 mai 2018 și are pașaport de cetățean român cu domiciliul în străinătate din anul 2019, scrie g4media.ro.
Paradoxal, liderul socialiștilor Igor Dodon a criticat-o în repetate rânduri pe Maia Sandu pentru că are și cetățenie română. El a spus că este „nonsens” faptul că preşedintele Republicii Moldova poate deţine şi cetăţenia altui stat.
Stoianoglo a spus că a obținut cetățenia română „într-un context apolitic”. Potrivit lui, obținerea unei cetățenii de către moldoveni este o „necesitate” pentru a obține beneficii sociale și economice. Mai nou, ca și Dodon, Stoianoglo spune că vrea ca demnitarii moldoveni să dețină doar cetățenia moldovenească și, dacă legislația va prevedea acest lucru, el o va respecta, potrivit Europa Liberă.
Într-un interviu din 2024, Maia Sandu a dat de înțeles că pentru ea, cetățenia română are importanță identitară. „Bunicii mei au avut paşapoarte româneşti. Pentru mine a fost important să am paşaport românesc”, a spus ea precizând că obținerea cetățeniei române de către moldoveni „scurtează calea R. Moldova spre UE”, potrivit Europa Liberă.
La precedentele alegeri prezidențiale din 2020 și 2016, finaliști au fost Igor Dodon și Maia Sandu. Dodon nu are cetățenie română. Anterior, președintele statului era ales în Republica Moldova de către Parlament. Doar în 1991 și 1996 au mai avut loc alegeri universale pentru această funcție. În 1991 a câștigat Mircea Snegur, care a fost și unic candidat, fără să aibă cetățenia română la acel moment. În 1996 finala a fost între același Mircea Snegur și Petru Lucinschi, care nici el nu avea cetățenie română, obținând-o doar mult mai târziu, în 2018.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.