Premierul polonez Donald Tusk a declarat marţi că guvernul său doreşte să lanseze un nou program pentru a oferi pregătire militară voluntară începând de anul viitor, cu obiectivul de a instrui 100.000 de voluntari în 2027, în timp ce Ministerul de Interne a prezentat un proiect de actualizare a registrului adăposturilor din întreaga ţară şi de a introduce obligaţia ca toate clădirile publice să fie prevăzute cu un adăpost.
„Cel mai important lucru pentru noi este ca orice persoană interesată să poată participa la o astfel de instruire până în 2026. Este o sarcină dificilă, dar ştiu că este realizabilă”, a spus Tusk înaintea unei şedinţe de guvern.
El a anunţat săptămâna trecută că doreşte să pună în aplicare până la sfârşitul anului un sistem de instrucţie militară pentru fiecare bărbat, ca pregătire pentru cazul unui război, şi să retragă Polonia din tratatele internaţionale de interzicere a minelor antipersonal şi a muniţiilor cu dispersie, pentru a creşte capacităţile de apărare ale ţării în contextul războiului din Ucraina.
Mai mult, el a cerut creşterea bugetului Apărării la 5% din PIB, aşa cum doreşte preşedintele american Donald Trump, idee considerată nerealistă şi nesustenabilă economic de majoritatea europenilor, cu excepţia celor trei state baltice foste republici sovietice care se tem în continuare de Rusia. Polonia are deja un buget al Apărării mai mult decât dublu faţă de angajamentul de 2% din PIB asumat în cadrul NATO, alocând anul trecut Apărării 4,1% din PIB, iar anul acesta 4,7% din PIB, lansându-se într-un program costisitor de înarmare.
În cadrul acţiunilor de pregătire pentru un eventual război se înscrie şi o decizie anunţată marţi de Ministerul de Interne polonez pentru efectuarea unui inventar al adăposturilor subterane, împreună cu o dispoziţie ca fiecare clădire publică având o suprafaţă de peste 2.500 de metri pătraţi şi unde se află cel puţin o sută de persoane să dispună de un astfel de adăpost, cu o capacitate de minim 50 de persoane.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.