Cel mai influent portal de știri din Canada, theglobeandmail.com sugerează într-un articol („Ucraina a căzut în fața Rusiei. Belarusul se află în criză. Urmează Moldova?”) semnat de jurnalistul Will Carter, specializat pe Rusia și fostele state sovietice, că Moldova ar putea deveni o următoare țintă a Moscovei, după ce s-a implicat anterior în evenimentele din Ucraina și se implică tot mai vizibil în situația din Belarus.
Autorul face o paralelă între Belarus și Moldova – „cea mai săracă țară din Europa”. Interesul Rusiei față de Moldova pune Uniunea Europeană în fața unei provocări majore.
Will Carter notează că problemele Moldovei au început în iunie 2019, când diplomații UE și SUA au decis să sprijine un parteneriat între PSRM în frunte cu președintelui Igor Dodon – un inamic al aderării RM la UE – și Blocul ACUM al lui Maia Sandu. Coaliția dintre cele două formațiuni s-a prăbușit după patru luni, iar Dodon a continuat să-și fortifice pozițiile.
„Guvernul s-a transformat efectiv într-o aproape-dictatură într-un interval de un an, iar furia publică este pe cale să se dezlănțuie”, notează autorul.
În articol se acordă un spațiu larg magnatului Vlad Plahotniuc, fostul lider al PD.
În lipsa lui Plahotniuc, „care a fost ținta a trei tentative de asasinat”, administrația Dodon i-a adus, acuzații de spălare de bani și corupție.
Autorul articolului se referă și la datoriile imense în care s-a afundat țara, iar situația s-a agravat în condițiile pandemiei și în condițiile în care Dodon crede că virusul reprezintă o amenințare limitată.
Articolul sugerează că situația gravă din Moldova readuce tot mai insistent în spațiul public figura lui Vlad Plahotniuc. Autorul notează, printre altele, că tot mai multe servicii internaționale de securitate consideră că Plahotniuc a fost ținta unei campanii susținute de ani de zile de Rusia pentru a-l discredita pe Plahotniuc.
În contextul raporturilor lui Plahotniuc cu autoritățile americane, urmare a solicitării și de refuzului pentru azil politic, Will Carter notează că depozițiile făcute de echipa juridică a lui Plahotniuc descriu amenințările la adresa vieții și a familiei sale în cel puțin trei rânduri de către grupul „Wagner” din Rusia.
„Cu siguranță, domnul Plahotniuc a făcut multe greșeli. Și doamna Sandu a văzut cota ei de critici corecte. Dar, pe măsură ce detaliile tratamentului dlui Plahotniuc apar în instanțele americane, a devenit dificil să acceptăm versiunea evenimentelor oferite de ambasada SUA în Moldova și de guvernul dlui Dodon. Dna Sandu și dl Plahotniuc ar putea acționa ca părți interesate egale în orice proces electoral din Moldova, deoarece sunt vocea mai multor oameni cu aspirații europene, scrie Will Carter.
Autorul articolului mai notează că în cazul eșuării Moldovei în parcursul său european, țara s-ar putea confrunta cu tulburări sociale masive. Jurnalistul scrie că, în 2014, când au avut loc evenimentele de pe Maidanul de la Kiev, Dodon l-a luat în derâdere pe liderul ucrainean de atunci pentru că nu a reușit să suprime mai hotărât valul de protest.
Autorul articolului descrie situația gravă în care s-a pomenit Moldova – cu datorii uriașe și dependentă în totalitate de Rusia. „Într-adevăr, țara nu a fost niciodată mai aproape de Rusia din perspectivă geopolitică”, subliniază Will Carter.
„În timp ce răul și corupția au dus la această situație, comunitatea internațională pare să nu fi făcut nimic pentru a schimba abordarea față de această guvernare. În schimb, a fost aleasă o cale ușoară prin inima țării pentru dl Putin și mulți moldoveni care rămân pro-Rusia”, se arată în articol.
Autorul subliniază că Dodon a reușit să ducă Moldova mai aproape de Moscova și a instituit controlul său aproape complet asupra sistemului judiciar, parlamentar și instituțiilor de ordine.
„În absența opoziției politice pro-europene, țara este îndreptată pe un drum pe care un număr semnificativ de moldoveni nu și-l doresc. Nu putem garanta că aceștia nu vor protesta sau că ororile din Minsk nu se vor repeta și la Chișinău. Dacă asistăm la mai multe vărsări de sânge – după Ucraina și acum Belarus – vom eșua în propriile noastre principii democratice”, concluzionează jurnalistul Will Carter pe portalul theglobeandmail.com.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.