Popularitatea președintelui francez Emmanuel Macron a coborât la un nivel record negativ, arată un sondaj Ipsos publicat pe 15 septembrie, de La Tribune de Dimanche și citat de agenția EFE.
Potrivit datelor, doar 17% dintre respondenți au o opinie favorabilă despre șeful statului, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel de la venirea sa la putere în 2017. În comparație cu luna iulie 2025, Macron pierde șapte puncte procentuale.
Sondajul, realizat pe 11 și 12 septembrie, a evaluat și popularitatea noului prim-ministru, Sebastien Lecornu, desemnat recent după căderea guvernului lui Francois Bayrou în Adunarea Națională. Lecornu, fost ministru al apărării (2022–2025), rămâne o figură relativ necunoscută pentru publicul larg: 44% dintre cei chestionați spun că nu îl cunosc suficient, în timp ce 40% au deja o opinie negativă. Doar 16% dintre francezi declară că îl aprobă.
În acest context de instabilitate politică și tulburări sociale, reflectate prin cel puțin două greve naționale în luna septembrie, sondajul indică și preferințele alegătorilor pentru viitoarea cursă prezidențială din 2027. Cei mai populari politicieni sunt liderii partidului de extremă dreapta Adunarea Națională (RN): Jordan Bardella, cu 35% opinii favorabile, și Marine Le Pen, cu 32%.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.