Acasă Politic Popșoi: PSRM trage din timp privind ridicarea imunității deputaților

Popșoi: PSRM trage din timp privind ridicarea imunității deputaților

0

Vicepreşedintele Parlamentului din partea Partidului „Acţiune şi Solidaritate” (PAS), Mihai Popşoi, consideră că Partidul Socialiştilor (PSRM) „trage de timp”, în ceea ce priveşte examinarea cererilor de privare a imunităţii deputaţilor din Partidul „ŞOR”, Denis Ulanov şi Petru Jardan.

Potrivit agenţiei Infotag, el a scris pe reţelele de socializare că „PSRM vrea să le dea deputaţilor răgaz până luni sau marţi”, transmite SafeNews.md.

„Din păcate, noi avem o experienţă proastă cu ridicarea imunităţilor unor deputaţi care, fie au reuşit să fugă din ţară, fie ridicarea imunităţii nu a condus la judecarea deputaţilor. 
Asemenea practici trebuie eliminate. Oamenii trebuie să vadă că nimeni nu este mai presus de lege şi fiecare răspunde pentru crimele săvârşite. Faptul că PSRM trage de timp este o sfidarea a demersurilor procuraturii şi creează premise pentru ca deputaţii suspectaţi de crime să fugă din ţară”, consideră Popşoi.

Preşedintele Comisiei juridice, socialistul Vasile Bolea, a menţionat la şedinţă că „doar în legătură cu Denis Ulanov, Procuratura Generală a transmis un dosar cu peste 500 de pagini”. 

„Este nevoie de timp ca să ne familiarizăm cu acestea”, a spus el.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.