Opoziția se arată indignată de decizia unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, după numirea judecătorului Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Fosta ministră a Justiție, Olesea Stamate, afirmă că în urma acestei decizie „socialiștii s-au pricopsit cu un șef care le va „rezolva” alegerile”.
Olesea Stamate susține că desemnarea lui Clima în noua funcție oferă studenților un model greșit de a avansa în carieră.
Și deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, s-a expus asupra acestui subiect. Parlamentarul este de părere că Consiliul Superior al Magistraturii „este o instituție care nu are nimic în comun cu asigurarea independenței justiției”.
Precizăm că unul dintre cei trei judecători ai Curții de Apel Chișinău care au menținut decizia primei instanțe, prin care alegerile locale din Chișinău, din 2018 nu au fost validate, a fost numit într-o funcție nouă. Vladislav Clima a fost desemnat președinte al Curții de Apel Chișinău. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de marți, 28 iulie, de plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.