Poliția analizează cazul privind oferirea de compensații în mărime de 1000 de lei de către Ilan Șor, politicianul condamnat la 15 ani de închisoare, sub pretextul acoperirii costurilor energiei electrice și gazelor în mai multe localități. Investigațiile vizează suspiciuni de spălare de bani și influențare a opiniei publice în scopuri electorale. Declarația a fost făcută, pe 15 ianuarie, de către Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) pentru NM.
Șeful IGP a subliniat că, deși persoanele care au primit aceste compensații nu vor fi sancționate, autoritățile vor continua să cerceteze contextul în care au fost distribuite aceste sume de bani.
De asemenea, șeful IGP a explicat că persoanele implicate în facilitarea acestui proces ilegal, precum intermediarilor sau cei care au gestionat fondurile, vor fi trași la răspundere pentru spălare de bani și manipulare electorală.
Amintim că în luna decembrie, anunțat în căutare internațională, Ilan Șor a promis locuitorilor din orașul Orhei, din UTA Găgăuzia și din Taraclia o compensație lunară de 1000 de lei, pentru sezonul rece. Nu este pentru prima dată când oamenii asociați grupării lui Șor fac asemenea promisiuni. Anterior, după mai multe vizite la Kremlin, bașcana Evghenia Guțul a promis găgăuzilor gaze naturale la 10 lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.