Reprezentanții Partidului Platforma Demnitate și Adevăr susțin că, în viitorul Parlament, vor veni cu inițiativa de a spori alocațiile bugetare în sistemul de sănătate la 9% din bugetul public. De asemenea, promit să crească investițiile directe în spitale, programe de sănătate, medicamente compensate și infrastructura medicală. Potrivit lor, timp de un mandat, cel puțin zece instituții medicale de nivel regional urmează să fie modernizate și dotate cu echipamentul necesar pentru diagnostic și tratament, transmite SafeNews.md.
Parlamentarul a declarat că formațiunea va promova inițiative pentru a elimina interesele dubioase și schemele infracționale în sistemul farmaceutic și medical. De asemenea, vor promova digitalizarea serviciilor de sănătate prin sistemul de monitorizare electronică a pacienților, integrarea serviciilor prestate sistemic și situația permanentă a pacientului.
Cei de la Platforma DA promit să sporească accesul neîntrerupt al populației la serviciile medicale vitale, în special legate de diagnosticarea și depistarea timpurie a maladiilor. La fel, vor asigura accesul rapid la consultațiile medicilor calificați conform necesităților populației, în mod echitabil, pentru toate păturile populației, fără discriminări legate de reședință, tipul de maladii sau alte caracteristici.
Prezent la conferință, Dumitru Vorniciuc, medic la Spitalul raional Cimișlia, a declarat că o problemă stringentă în teritoriu este lipsa cadrelor medicale. În raionul Cimișlia, din cei 135 de medici, au rămas dor 25. Lipsa cadrelor duce la o calitate a asistenței medicale scăzute și o majorare a rândurilor la instituțiile medicale din capitală. În opinia sa, tinerii specialiști trebuie să fie motivați să vină să activeze în teritoriu, prin salarii decente și asigurarea cu condiții de trai. De asemenea, instituțiile medicale din teritoriu trebuie să dispună de echipament modern, care să le permită să activeze în condiții de muncă bune, dar și să fie asigurată o asistență calificată populației.
Platforma DA mai țintește și reglementarea relației dintre medici și pacienți, protejând ambele părți împotriva unor situații de criză și circumstanțe neprevăzute, asigurând lucrătorilor medicali, dar și pacienților condiții de siguranță, certitudine și apărarea drepturilor esențiale. Este vorba despre reglementarea situațiilor de malparxis. De asemenea, formațiunea își propune să vină cu reglementări noi a facilităților așteptate de lucrătorii medicali – reducerea vârstei de pensionare, facilități de transport, pensii pe măsura efortului depus etc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.