Un tânăr în vîrstă de 24 de ani s-a pornit în Franța cu acte false, însă planul acestuia au fost dat peste cap de polițiștii de frontieră. Cazul a avut loc acum o zi, în punctul de trecere a frontierei Cahul.
Potrivit Poliției de Frontieră, pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat un microbuz de rută ocazională Moldova – Republica Franceză.
Ca urmare a analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus verificări suplimentare a pasagerilor.
Astfel, în portmoneul unui conațional 24 de ani a fost depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile române.
Fiind verificat cu tehnica specială s-a stabilit prezența indicilor de falsificare.
Totodată, polițiștii de frontieră au descoperit și o carte de identitate românească falsă.
Audiat, tânărul a declarat că în luna decembrie a anului trecut, prin intermediul rețelelor de socializare ar fi luat legătura cu un intermediar.
Care, contra sumei de 400 de euro l-ar fi ajutat să-și perfecteze actele.
Tânărul a făcut cale întoarsă pe motiv că microbuzul a fost indisponibilizat, ca fiind implicat în alte ilegalități pe linia vamală.
Alte circumstanțe se stabilesc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.