Urmare acuzațiilor la adresa Procuraturii, lansate în cadrul briefingului de presă din 5 aprilie 2021 de către deputatul Inga Grigoriu, în calitate de președinte al Comisiei parlamentare de anchetă ”Laundromat”, intervenim cu următorul comentariu, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Regretăm prestația iresponsabilă, neprofesionistă și politico-populistă a unui ales al poporului care, având grave carențe în materie de cunoaștere a dreptului și a modului în care se înfăptuiește justiția, și-a asumat rolul de justițiar, expert și și-a făcut un obicei din a lansa învinuiri nefondate şi imixtiuni în activitatea organelor de drept.
Prin generalizări pripite fie de clasare a dosarelor, fie de sabotare a activității Comisiei, altor judecăţi făcute fără cunoaşterea realităţilor, reacţii disproporţionate faţă de ceea ce ar trebui să constituie o anchetă penală, sanctuarul dreptăţii este grav afectat.
Cert este că prin acuzațiile sale evident deplasate, doamna deputat deja nu mai impresionează pe nimeni, agravând în continuare conflictul constituțional dintre diferiți demnitari publici în scop de PR politic.
Precizăm că activitatea unei comisii parlamentare de anchetă nu are nicio legătură cu o anchetă judiciară și o activitate de urmărire penală nepublică, obiectul acestora fiind diferit, astfel încât cele două anchete nu pot interfera.
Totuși, din momentul instituirii Comisiei, procurorii au formulat 45 de răspunsuri la demersurile acesteia, în termenii și volumul prevăzut de lege.
În cazul în care, în cadrul urmăririi penale Procuratura va intra în posesia unor informații relevante pentru activitatea Comisiei de anchetă și va considera că prezentarea lor nu va prejudicia bunul mers al procedurii penale, ele vor fi prezentate suplimentar.
Procuratura rămâne și în continuare deschisă pentru colaborare cu toate puterile statului și reconfirmă poziția de a adopta hotărâri doar în baza unor probe pertinente, indiferent de formele de presiune generate de unele elemente politice.
SafeNews.md precizează că Președinta Comisiei de anchetă „Laundromat”, deputata Inga Grigoriu, susține că Procuratura Generală ezită să ofere răspuns la mai multe întrebări ale deputaților privind spălarea banilor proveniți din jurisdicții străine prin Republica Moldova. Acest fapt se întâmplă deși au fost adresate un șir de întrebări și a fost solicitat procuraturii să depună tot efortul pentru a prezenta răspunsurile la cele mai importante întrebări.
Totodată, Grigoriu mai susține că actualul procuror general, Alexandr Stoianoglo este autorul unei legi care a făcut posibilă spălătoria de bani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.