Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, spune că prin votul de vineri din Parlament s-a încălcat principiul statului de drept și s-a lovit în independența Curții Constituționale, iar aceste prevederi stau la baza parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Oficialul spune că alegerile anticipate vor duce la depășirea crizei politice actuale, soluție identificată de Curtea Constituțională prin constatarea circumstanțelor dizolvării Parlamentului.
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău spune că întreaga comunitate internațională a reacționat prompt la votul de vineri al deputaților în Parlament, întrucât au fost încălcate normele democratice, fapt inadmisibil pentru un stat asociat Uniunii Europene.
„Este clar că s-a încălcat flagrant Constituția. Acest lucru l-a spus clar și președintele Comisiei de la Veneția. Uniunea Europeană, în calitate de partener al Republicii Moldova, și-a exprimat poziția în susținerea statului de drept și a ordinii constituționale. Pe aceste deziderate se bazează parteneriatul nostru și aceste condiții sunt incluse și în Acordul de Asociere”, a spus Peter Michalko.
Mai mult, potrivit ambasadorului, sistemul electoral mixt, aplicat la alegerile din 2019, ar fi dus la constituirea Parlamentului nereprezentativ de astăzi. Peter Michalko spune că scrutinul parlamentar anticipat, desfășurat în condiții democratice, este necesar pentru depășirea crizei politice pe care o traversează Republica Moldova.
„Decizia din 15 aprilie a Curții Constituționale a demonstrat că depășirea acestei crize este posibilă. Alegerile parlamentare din 2019 au avut loc în condițiile unui stat capturat și situația din Parlament este o consecință a sistemului de atunci. Sistemul mixt de vot a fost folosit pentru a aduce mai mult control politic asupra instituțiilor statului. Iată de ce acum alegerile trebuie să fie cele care vor exprima voința oamenilor, iar pentru asta e necesar ca scrutinul să fie liber și transparent”, a spus Peter Michalko.
Mâine Curtea Constituțională examinează sesizarea privind constituționalitatea instituirii stării de urgență. Dacă instituirea stării de urgență va fi declarată neconstituțională, șeful statului va trebui să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului și să fie anunțată data alegerilor parlamentare anticipate, iar scrutinul ar urma să fie organizat în luna iulie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.