Acasă Anticipate 2021 Peste 80 de mii de cetățeni din diasporă s-au înregistrat prealabil pentru...

Peste 80 de mii de cetățeni din diasporă s-au înregistrat prealabil pentru a putea vota la alegerile din 11 iulie

0

Până la această oră, peste 80 de mii de cetățeni ai R.Moldova aflați în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului, s-au înregistrat prealabil pentru a participa la votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

Cele mai multe înregistrări au fost făcute în Italia (peste 16,8 mii), Marea Britanie (12,8 mii), Germania (10,3 mii), Franța (6,9 mii), Rusia (6,7 mii), România (circa 6 mii), Irlanda (4,3 mii), SUA (3,1 mii), Spania (2,4 mii), Canada (1,8 mii), Belgia (1,3 mii), Portugalia (1,1 mii).

De menționat că înregistrările făcute pentru scrutinele naționale precedente rămân a fi valabile, cu excepția cazurilor în care alegătorii intenționează să voteze într-o altă localitate din afara țării unde vor fi deschise secții de votare. În aceste situații, alegătorii pot face modificări în datele prezentate anterior.

Înregistrarea prealabilă este unul  din criteriile importante care stă la baza deciziei CEC privind deschiderea secțiilor de votare în afară țării, dar și pe teritoriul Republicii Moldova, pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni. Procedura se încheie cu 45 de zile înainte de data scrutinului (26 mai 2021).

Alegătorii sunt invitați să completeze formularul de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md și să urmeze instrucțiunile privind completarea formularului online. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la CEC și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.