Peste 450 de militari în termen şi pe contract, dar şi angajaţi civili ai Armatei Naţionale, au donat astăzi sânge şi plasmă în contextul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, care este marcată anual la 14 iunie.
Potrivit unui comunicat remis presei, acţiunea respectivă a fost organizată în Brigăzile de infanterie motorizată „Moldova”, „Ştefan cel Mare”, „Dacia”, Regimentul de Stat Major „General de brigadă Nicolae Petrică” şi Regimentul Rachete Antiaeriene.
Menționăm că campania de donare are loc în perioada 9-22 iunie cu genericul „Donează sânge, susţine ritmul vieţii pe pământ.”
Subliniem că anual, peste 2.000 de militari în termen şi prin contract, dar şi funcţionarii civili ai Armatei Naţionale, donează sânge în cadrul campaniilor organizate în parteneriat cu instituţiile specializate din ţară.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.