Acasă Extern Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare. Află cum au reușit

Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare. Află cum au reușit

0

Cel puțin 200 de deținuți au evadat luni dintr-o închisoare din orașul Karachi, situat în sudul Pakistanului, după ce li s-a permis să iasă din celule în urma unei serii de cutremure, au anunțat autoritățile și poliția locale, informează Reuters.

Sute de deținuți au fost autorizați să iasă în curtea închisorii din cauza seismelor, a declarat ministrul justiției din provincia Sindh, Zia-ul-Hasan Lanjar.

”S-a creat panică aici din cauza cutremurelor”, a spus Lanjar.

Evadarea a început chiar înainte de miezul nopții de luni spre marți și a continuat timp de câteva ore. Poliția a precizat că deținuții au smuls armele paznicilor, după care au forțat deschiderea porții principale a închisorii.

Aceasta este una dintre cele mai mari evadări produse în Pakistan, potrivit lui Zia-ul-Hasan Lanjar. Închisoarea, aflată în districtul Malir din Karachi (cel mai mare oraș pakistanez) se află într-un cartier industrial, cu populație săracă.

Șeful poliției locale, Ghulam Nabi Memon, a afirmt că numeroși deținuți fuseseră implicați în infracțiuni legate de droguri.

Cel puțin un deținut a fost ucis în timpul evadării, fiind răniți și trei gardieni. Ulterior, poliția a reușit să captureze aproximativ 80 dintre evadați. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.