Unul dintre membrii unui grup criminal specializat în organizarea migrației ilegale a fost condamnat la închisoare. Acesta a fost condamnat pentru confecționare, deținere, vânzare și folosire a documentelor oficiale false, care acordă drepturi și eliberează de obligații, dar și pentru organizarea migrației ilegale.
Potrivit Procuraturii Generale, persoana condamnată a participat la confecționarea a peste 200 de acte false (cărți de identitate și permise de conducere românești) și a obținut un venit ilegal de circa 100.000 de lei.
Astfel, instanța de judecată a decis condamnarea membrului grupului criminal la o pedeapsă cu 6 ani închisoare, fiind dispusă concomitent confiscarea veniturilor obținute pe cale infracțională și încasarea cheltuielilor de judecată.
Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel.
Reamintim că în luna mai, Procuratura Generală de comun cu Poliția Republicii Moldova prin Centrul pentru combaterea traficului de persoane și colegi din cadrul Tribunalului de la Lyon Franța, DIICOT România, cu cooperarea EUROPOL și EUROJUST, au participat la o amplă operațiune de destructurare a unei grupări criminale specializată în trafic de ființe umane, organizarea migrației ilegale, spălare de bani și fals de documente oficiale, documentarea căreia a durat aproape un an.
Grupul criminal acționa pe teritoriul Franței, specializat în exploatarea prin muncă a persoanelor, preponderent originare din Republica Moldova. Muncitorii ar fi exploatați la șantierele din diverse orașe franceze – Lyon, Grenoble, Marsilia, Paris și altele, unde erau incluși la lucrări de izolare termică.
Din informațiile prezentate de partea franceză s-a determinat că gruparea criminală ar fi exploatat peste 200 de prezumate victime din Republica Moldova, iar pentru realizarea infracțiunii utilizau acte de identitate false, în special românești, pentru a conferi un aspect legal activității cetățenilor noștri pe teritoriul statului de destinație, actele false fiind fabricate tot pe teritoriul Republicii Moldova.
Capul grupării criminale este acuzat în Republica Franceză de săvârșirea a 8 infracțiuni, printre care cea mai gravă de trafic de ființe umane și spălare de bani, crearea și utilizarea firmelor fantomă, procurarea și utilizarea actelor false, organizarea migrației ilegale.
De asemenea, soția acestuia are statut de învinuită, fiind acuzată în special de fraude fiscale și spălare de bani, totodată ținea evidența contabilă. În Franța sub acuzare au fost puse 14 persoane, dintre care cetățeni români, francezi, dar și moldoveni care aveau rolul de recrutare a victimelor și supravegherea acestora.
Suma veniturilor ilegale realizată de gruparea criminală din Franța a constituit peste 12 milioane de euro.
În Republica Moldova, suma estimativă a veniturilor obținute pe cale criminală este de peste 20 de milioane de lei .
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.