Acasă Politic Perciun: Proprietățile Universității Creangă vor rămâne în gestiunea sa

Perciun: Proprietățile Universității Creangă vor rămâne în gestiunea sa

0

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu o reacție la intenția Procuraturii Anticorupție de a prelua clădirea în care se află un bloc de studii al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dan Perciun a scris că proprietățile universității vor rămâne în gestiunea acesteia.

„Reiterăm că proprietățile Universității Creangă vor rămâne în gestiunea universității și urmează să fie utilizate exclusiv în scopuri didactice”, a scris Perciun.

Ministrul Educației și Cercetării a menționat că susținerea învățământului pedagogic și a profesorilor este o prioritate pentru autorități.

„În ultimele luni, am oferit o plată unică de 5.000 de lei pentru întregul sistem, am dublat bursele la pedagogie, am lansat Programul „Investim în profesori”, am pornit un amplu proces de debirocratizare și depunem eforturi semnificative pentru a crește prestigiul profesiei didactice. În ultimii doi ani, Guvernul a investit deja câteva milioane de euro în Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și colegiile pedagogice din Chișinău, Cahul, Bălți și Soroca”, a menționat Perciun.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.