Centrul Național Anticorupție (CNA) investighează șase reprezentanți ai unui partid politic într-un dosar de corupere electorală. Aceștia sunt suspectați că ar fi oferit bani alegătorilor pentru a-i determina să voteze într-un anumit mod în cadrul alegerilor prezidențiale programate pentru 20 octombrie.
Perchezițiile au fost efectuate vineri, 18 octombrie, cu doar două zile înainte de alegeri, în localități din raioanele Nisporeni și Strășeni, la sediile „echipei lui Ilan Șor”, care s-a aflat recent în Federația Rusă.
Conform investigațiilor, fondurile ar fi fost distribuite în cadrul unor adunări organizate cu cetățenii, în schimbul exercitării drepturilor lor electorale în favoarea unui candidat al partidului, precum și împotriva Referendumului republican constituțional.
CNA a precizat că, în acest moment, ofițerii desfășoară acțiuni pentru identificarea surselor de finanțare utilizate pentru comiterea infracțiunii și pentru a stabili eventualele legături ale persoanelor implicate cu grupuri criminale organizate care acționează în interesul unor formațiuni politice.
Persoanele vizate urmează să fie escortate la sediul CNA pentru a fi audiate în calitate de bănuiți, în cadrul acțiunilor de urmărire penală derulate sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.