Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost prins cu peste un kilogram de cocaină în stomac. Drogurile le înghițise cu puțin timp înainte de a pleca din Olanda, iar destinația finală era Italia. Numai că polițiștii din Köln i-au dat planurile peste cap, descoperind substanțele interzise, relatează Bild.
Acum, Biroul Vamal din Köln a publicat o radiografie a bărbatului. Aceasta arată tractul gastrointestinal al suspectului plin de pachete de mărimea unor migdale. Un total de 111 pachete cu o greutate totală de 1,3 kilograme!
Bărbatul, originar din Nigeria, a fost oprit în ianuarie pe autostrada A3, între Bonn și Köln (Renania de Nord-Westfalia). El ar fi putut muri în timp ce transporta droguri.
„Dacă un singur pachet se deschidea în stomac, viața bărbatului nu mai poate fi salvată, chiar dacă un medic s-ar fi aflat lângă el”, spune Jens Ahland, purtător de cuvânt al Biroului Vamal Principal din Köln.
Pe 18 iulie, Tribunalul Regional din Bonn l-a condamnat pe contrabandist la trei ani și șase luni de închisoare. Acesta a recunoscut fapta în instanță și a declarat că urma să primească 2.000 de euro pentru transportul drogurilor între Olanda și Italia.
Pe 1 august, un român de aproximativ 40 de ani a fost reținut de agenții italieni, după ce a fost prins că avea 2,3 kilograme de cocaină ascunse, droguri care au fost confiscate de poliție. Percheziția, extinsă și la locuința în care se afla bărbatul, a dus la descoperirea a două pachete de cocaină, atent ascunse în congelatorului imobilului.
Potrivit unui raport recent al Oficiului ONU de luptă împotriva drogurilor şi crimei (ONUDC), consumul global de droguri a atins noi recorduri în 2023.
Raportul, citat de AFP, arată o creştere alarmantă a producţiei şi consumului de cocaină, precum şi o consolidare a crimei organizate în contextul crizelor mondiale. „Cocaina este piaţa drogurilor ilegale care cunoaşte cea mai mare creştere în lume”, subliniază ONUDC.
Producţia de cocaină a crescut cu aproape 34% într-un singur an, în principal datorită extinderii culturilor ilegale de coca în Columbia.
Confiscările au crescut cu 66% între 2019 şi 2023, iar numărul consumatorilor a crescut de la 17 la 25 de milioane în ultimul deceniu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.