Acasă Social Pensia minimă a vârstnicilor din Moldova nu acoperă minimul de existență

Pensia minimă a vârstnicilor din Moldova nu acoperă minimul de existență

0

Persoanele vârstnice din R. Moldova supraviețuiesc cu o pensie care nu acoperă în totalitate minimul de existență. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă la 01.01.2020 a constituit 1079,3 lei și a permis acoperirea valorii minimului de existență pentru pensionari în proporție de 63,2%. 

Pe de altă parte, circa 23,4% din pensionari pentru limita de vârstă erau angajați în câmpul muncii la momentul stabilirii pensiei.

BNS precizează că, valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, în anul 2019, a constituit 1707,4 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 8,5%. Minimul de existenţă pentru pensionari diferă în funcţie de mediul de reşedinţă. Astfel, pentru pensionarii din oraşele mari acesta a constituit 1946,9 lei, comparativ cu 1717,5 lei pentru cei din alte oraşe şi 1623,9 lei pentru pensionarii de la sate.

Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă a permis acoperirea valorii minimului de existenţă pentru pensionari în proporţie de 107,9% în anul 2019, comparativ cu 82,9% în anul 2015. Însă, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în sectorul agricol a acoperit valoarea minimului de existență în proporție de doar 84,8%, comparativ cu sectorul non-agricol – 119,6%.

Informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile – pentru anul 2019 și 2020 – cu privire la COVID-19, este prezentată de BNS cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice care este marcată anual, la 1 octombrie.

Totodată, BNS precizează că, în Republica Moldova, la începutul anului 2020, locuiau 574,9 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 21,8% din numărul total al populației cu reședință obișnuită. Din numărul total al vârstnicilor, circa 60% erau femei, fiecare a treia persoană era între 60-64 ani, iar 10,9% constituiau persoanele care au depășit vârsta de 80 ani.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.