PDM a adresat o cerere de chemare în judecată a ASP pentru a anula decizia de înregistrare a formaţiunii Pro Moldova. Mai mult decât atât, fracţiunea PDM a semnat şi o scrisoare către Agenţia Servicii Publice în care cere anularea înregistrării Partidului politic Pro Moldova, se arată într-un comunicat de presă al PDM. Anunțul a fost făcut chiar de către PDM, după ce astăzi liderul Pro Moldova, Andrian Candu a acuzat PDM și pe Igor Dodon că vor să scoată Pro Moldova în afara legii.
Potrivit comunicatului, PDM invocă trei argumente pentru anularea deciziei de înregistrare a Pro Moldova.
1. Se interzice înregistrarea unei denumiri care: a) coincide sau, după cum constată organul înregistrării de stat, se aseamănă cu denumirea unei alte persoane juridice deja înregistrate; b) coincide cu o marcă înregistrată în Republica Moldova sau cu o marcă notorie străină. De menţionat că în Registrul persoanelor juridice pe pagina web a Agenţiei Servicii Publice mai sunt înregistrate persoane juridice care conţin denumirea ”Pro Moldova” şi anume – Asociaţia Obştească „PRO MOLDOVA SOCIAL”, Asociaţia pentru Modernizare şi Integrare Europeană ”Millenium Pro Moldova”, Asociaţia Obştească Liga Tinerilor pentru Drepturile Omului ”Pro Moldova” , care au fost înregistrate anterior datei de 18.06.2020.
PUBLICITATE2.Totodată, nu a fost prezentată permisiunea corespunzătoare acordată solicitantului, în condiţiile stabilite de Guvern, pentru a folosi în denumirea persoanei juridice a denumirii oficiale a statului şi anume ”Moldova”, condiţie obligatorie prevăzută de lege.
3.Nu a fost prezentată lista membrilor partidului politic, în număr de cel puţin de patru mii, cu îndeplinirea condiţiei ca membrii acestuia să fie domiciliaţi în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea din Republica Moldova, dar nu mai puţin de 120 de membri în fiecare din unităţile administrativ-teritoriale menţionate.
Menționăm că Andrian Candu a declarat că, Pro Moldova condamnă cu fermitate tentativele abuzive ale partidelor de guvernământ de a scoate în afara cadrului legal a Partidului Politic Pro Moldova, înregistrat cu respectarea exemplară a normelor și exigențelor legislației naționale.

