Acasă Politic Pavel Filip critică guvernarea pentru gestonarea proastă a crizei pandemice

Pavel Filip critică guvernarea pentru gestonarea proastă a crizei pandemice

0

Liderul PD Pavel Filip critică guvernarea pentru gestonarea proastă a crizei pandemice. În cadrul unui briefing de presă acesta a declarat că „R. Moldova se află într-o criză fără precedent, iar Guvernul trebuie să vină urgent cu soluții și măsuri practice pentru gestionarea eficientă a situației pandemice din țară”, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.

Filip a prezentat un tabel elaborat de PDM care demonstrează că regulile emise de Guvern la începutul stării de urgență, în luna martie, nu se diferențiază cu mult de cele instituite în timpul codului roșu. Pentru codul galben și cel portocaliu sunt aceleași reguli. 

„Nu înțeleg de ce a fost nevoi de aceleași restricții și pentru cod galben și pentru portocaliu. Asta vorbește de neclaritatea acestei informații pe care trebuie să o perceapă oamenii. Am sperat că executivul, după alegeri, se va lăsa de politică și va trece la decizii și măsuri urgente, dar nu a fost să fie. Executivul trebuie să gestioneze această criză și să vină în continuare, dar trebuia și până acum, cu măsuri eficiente”, a declarat Filip în cadrul briefing-ului. 

Liderul PDM adaugă că instituțiile responasibile nu s-au ocupat de respectarea regulilor și măsurilor pentru combaterea și prevenirea riscului de infecție cu noul coronavirus.

Filip a mai prezentat și un alt tabel elaborat de PDM pe care Guvernul ar trebui să-l completeze cu restricțiile impuse sau care urmează a fi anunțate pentru fiecare tip de cod.

În acest context, democrații vin cu trei soluții urgente care trebuie implementate de către guvernare pentru gestionarea eficientă a crizei provocate de pandmeia COVID-19. Potrivit lui Filip, soluțiile nu au costuri mari. Acestea fiind: 

1. Reguli clare pentru toți. Cerem ca Guvernul să vină cu o listă foarte clară de restricții pentru această perioadă, pentru fiecare tip de cod, verde galben, portocaliu sau roșu, exact ca în statele europene, astfel încât fiecare cetățean să cunoască ce are și ce nu are voie să facă.

2. Respectarea legii. Cerem ca Poliția și forțele de ordine se asigure respectarea acestor restricții. În tot orașul nu am văzut un polițist care sa sancționeze pe cineva că nu poartă mască, că nu respectă distanța sau pentru că organizează mitinguri și adunări. Cerem sancționarea celor care au admis încălcări. Cel mai prost este atunci când un Guvern adoptă reguil și nu ține cont că aceste reguli să fie respectate.

3. Testare rapidă. Cerem autorităților testarea rapidă pe bază de antigen. Testele sunt de o sensibilitate și specificitate foarte înalt. Costul unui test începe de la 100 lei, comparativ cu cele care le avem acum de 800 de lei, iar rezultatul vine în 15-30 minute. Cred ca astfel am putea testa câte 30 de mii de persoane pe zi.”, a mai declarat Filip.

Totodată, liderul PD a îndemnat partidele responsabile din Parlament să susțină aceste propuneri sau dacă „au propuneri mai bune în acest sens” să le anunțe public.

Amintim că Partidul Democrat s-a aflat la guvernare, împreună cu socialiștii, până pe 7 noiembrie, când au anunțat că se retrag. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.