Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PAS ar pierde majoritatea legislativă, arată datele sondajului prezentat de IMAS „Barometrul socio-politic decembrie 2024”. Totuși, PAS rămâne în topul preferințelor, cu 29,8%, urmat de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor cu 24,3%, în timp ce 7,3% ar vota pentru Partidul Nostru, iar Blocul Victoria ar acumula 7%, transmite IPN.
Potrivit directorului IMAS, Doru Petruți, moldovenii au fost întrebați și în ce fel de guvern ar avea încredere. Astfel, 45 la sută ar avea mai multă încredere într-un guvern tehnocrat, alți 25 la sută sunt pentru un guvern de la PAS și alte partide, și doar 12% și-ar dori un guvern cu miniștri numiți exclusiv de PAS.
În ceea ce privește remanierile guvernamentale, 32 la sută consideră că trebuia schimbat premierul și întregul cabinet de miniștri, 19% afirmă că măsurile întreprinse au fost bune, 19% susțin că trebuiau declanșate alegeri parlamentare anticipate, iar 12% nu consideră necesare schimbări în Guvern.
„Având în vedere emoția rezultatului de la prezidențiale, 64% consideră că doamna președinte este responsabilă de modul în care se guvernează, iar 28 la sută consideră că șeful statului nu are astfel de responsabilități”, a declarat Doru Petruți, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
Totodată, la întrebarea privind orientarea de politică externă a Republicii Moldova, 27% din respondenți susțin direcția pro-europeană, 12% – pro Rusia, 53% optează pentru orientarea echilibrată atât cu Rusia, cât și cu Uniunea Europeană, și doar 3% aprobă unirea Republicii Moldova cu România.
Sondajul a fost realizat la comanda Independent News din România, pe un eșantion de 1030 de respondenți cu o eroare maximă de ±3%.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.