Un medic, 2 felceri și o infirmieră de la Substația Medicală Urgentă din Soroca au fost confirmați pozitiv la infecția cu coronavirus. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății, Cristina Stratulat.
„Menționăm că cei 4 angajați ai instituției medicale de la Soroca nu s-au infectat în condițiile de realizare a responsabilităților de lucru, adică nu au intrat în contact cu vreun pacient infectat. Autoritățile investighează acum situația pentru a stabili modul de infectare a lor și cu cine au intrat în contact”, a precizat Stratulat.
Între timp, alți medici și felceri sunt investigați pentru a se afla dacă au contractat coronavirusul, iar un șofer de pe ambulanță este în carantină, scrie observatorul.md. „Un medic de la ambulanță a fost adus ieri la noi și l-am direcționat urgent la Chișinău, nici nu a intrat pe teritoriul spitalului”, a spus Valeriu Bordian, vice-director medical al Spitalului Raional Soroca, potrivit sursei citate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.